Primăriile comunale trebuie să rezolve problema deșeurilor periculoase rezultate din activitatea dispensarelor


Intră acum și în grupul de

Primăriile din comunele sucevene se confruntă cu o nouă problemă în privința deșeurilor și anume a celor sanitare, rezultate în urma activității dispensarelor și cabinetelor medicale, dar și medicamentele expirate deținute de cetățeni. „În urma activității cabinetelor și dispensarelor rezultă tot felul de deșeuri periculoase de la seringi și ace folosite, la medicamente expirate. Acestea trebuiesc colectate iar primăriile să realizeze contracte cu firme specializate care să le preia. Mai sunt și medicamentele pe care le are tot omul de rând și care expiră. Nu le poți arunca la întâmplare”, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim.

În privința medicamentelor expirate, acestea ar trebui predate farmaciilor din localitățile rurale. „Farmaciile au obligația de a le prelua și depozita în condiții corespunzătoare și a le preda firmelor de distribuție pentru că și acestea, la rândul lor sunt obligate să preia medicamentele expirate pentru a fi neurtalizate”, a precizat Constantin Harasim, adăugând că primăriile au obligații în rezolvarea problemelor privind deșeurile periculoase.

„Primarii care s-au preocupat de respectarea reglementărilor de mediu au rezolvat problemele dar ceilalți, când sunt întrebați ce vor face dau din umeri”, a spus șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Suceava.

În județul Suceava activează două firme ce au ca profil de activitate neutralitazrea deșeurilor sanitare periculoase, respectiv Mondeco Suceava și Super Star Rădăuți.
 


Intră acum și în grupul de