Vasile Ilie: „Aeroportul Suceava este rentabil economic”

vama veche 1 Firma germană K+P, care a fost selecţionată să realizeze master-planul de dezvoltare a Aeroportului “Ștefan cel Mare“ Suceava®, a predat, luni, Consiliului Județean Suceava Studiul de dezvoltare a Aeroportului care prevede măsurile ce urmează să fie adoptate pentru modernizare, a declarat vicepreşedintele CJ Suceava, Vasile Ilie. Acesta a arătat că a fost elaborată o prognoză de trafic care confirmă necesitatea extinderii pe baza potenţialului de pasageri evaluat până în 2013 la un volum de 310.000 de pasageri anual, în varianta optimistă şi de 178.000 de pasageri anual, în varianta pesimistă, în condiţiile în care în 2008 volumul de pasageri a fost de aproximativ 40.000. “Ambele variante, atât cea pesimistă cât şi cea optimistă privind volumul de pasageri dovedesc că Aeroportul Suceava este rentabil economic”, a spus Ilie.

a1.marginea5-110p7
b2.suceava0-12p25

NewsBucovina
Potrivit vicepreşedintelui CJ, în studiu sunt prevăzute lucrări de modernizare, în special la pistă şi balezaj. Astfel, lărgimea pistei ar urma să fie crescută de la 30 de metri la 45 de metri şi lungimea crescută de la 1800 de metri în prezent la 2460 de metri pentru a prelua avioane de dimensiuni mari cum sunt Airbus A 319 sau Boeing B 737 care au o distanţă de zbor la care să fie accesibilă regiunea Mării Mediterane. Totodată, pista urmează să fie realizată pe o structură flexibilă cu asfalt care să fie capabilă să preia, fără să se fisureze, greutatea unor aeronave mai mari.

  1. ddd

Vasile Ilie a mai precizat că, odată cu modernizarea pistei vor trebui făcute investiţii în balezaj, dar şi în modernizarea aerogării şi realizarea unui terminal cargo. “Acum, după ce avem un master plan urmează ca în următoarele zece zile să luăm o decizie privind modul în care vom face construcţia financiară pentru realizarea proiectului de modernizare”, a spus vicepreşedintele CJ Suceava. El a arătat că sunt luate în calcul trei variante pentru finanţarea proiectului, una fiind un împrumut contractat de Consiliile judeţene şi Consiliile municipale Suceava şi Botoşani, o altă variantă fiind asocierea CJ Suceava cu o firmă puternică de specialitate sau concesionarea aeroportului unui operator internaţional.