Acasă Actualitate Au furat pachetele de parchet depozitate în scara blocului

Au furat pachetele de parchet depozitate în scara blocului


Intră acum și în grupul de

În miez de noapte, două persoane au intrat într-o scară de bloc de unde au furat parchetul cumpărat de un locatar pentru renovarea locuinţei. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, în jurul orelor 02:10, C. ILIE, din municipiul Suceava, a sesizat prin intermediul „SNUAU 112” furtul mai multor bunuri pe care le avea depozitate pe casa scării blocului unde locuieşte.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Poliţiei de Ordine Publică Suceava, care l-au identificat pe M. IOAN, în vârstă de 18 ani localnic, stabilindu-se că acesta, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, au sustras 6 pachete parchet melaminat, în valoarea de 350 lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a-l identifica pe cel de-al doilea autor şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version