Cinci consilieri locali suceveni vor negocia cu TASA SA vânzarea spațiilor închiriate acum de societatea de transport public local Suceava și care sunt pe terenul TPL. Primăria vrea să amenajeze acolo autobaza de transport metropolitan


Intră acum și în grupul de

Un număr de cinci consilieri locali, din care doi sunt membri în AGA a TPL SA Suceava, vor face parte din comisia de negociere pentru achiziția spațiilor aparținând TASA SA și care sunt închiriate de TPL.

Potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu Local inițiat de primarul Ion Lungu, consilierii locali urmează să aprobe, de principiu, achiziționarea respectivelor spații deținute de TASA SA și folosite de TPL Suceava.

Pentru realizarea achiziției urmează ca primarul Ion Lungu să desemneze o comisie de negociere din care vor face parte și cinci consilieri locali, doi dintre ei fiind reprezentanții CL Suceava în AGA a TPL Suceava.

TPL Suceava a transmis Primăriei Suceava că este unic operator al serviciului de transport public de persoane din municipiul Suceava, și își desfășoară activitatea în spațiile deținute sub formă de chirie de la proprietarul clădirilor, Transporturi Auto SA Suceava cu mențiunea că terenul aparține TPL, iar clădirile sunt ale Societății Transporturi Auto SA Suceava și consideră necesară achiziția acestor clădiri.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a din luna septembrie că intenționează să propună Consiliului Local să achiziționeze fostele active ale societății de transport public local, TPL, care aparțin acum TASA SA și în acea zonă să fie amenajată divizia TPL pentru transport metropolitan.

Ion Lungu a amintit că atunci când a fost ales primar, firma de transport public local din Suceava era falimentară, iar activele erau scoase deja la vânzare și că nu înțelege de ce administrația locală de atunci nu a intervenit pentru a plăti datoriile.

El a spus că de-a lungul timpului a declanșat mai multe acțiuni pentru recuperara respectivelor clădiri, iar acum a primit o ofertă din partea TASA SA care cere 550.000 de euro pentru acestea.

Primarul a menționat că în urmă cu câteva luni municipalitatea a comandat o evaluare a acestor clădiri, iar evaluatorul Primăriei a stabilit că acestea au o valoare de piață de circa 670.000 de euro.

În aceste condiții, Ion Lungu spune că va propune achiziția acestor active pentru a se repara o greșeală.

„Nu trebuiau scăpate aceste clădiri”, a declarat primarul.

Ion Lungu a spus că în viziunea sa, această zonă va putea fi folosită pentru amenajarea diviziei de transport public metropolitan în condițiile în care în municipiul Suceava va funcționa transportul public electric cu 55 de autobuze administrate de divizia electrică ce se va amenaja în Burdujeni.

Primarul a spus că Zona Metropolitană Suceava nu poate accesa niciun proiect cu fonduri europene în ciuda promisiunilor pe care le primise de la guvern, dar că este important ca această zonă metropolitană să aibă proiecte comune.

Unul dintre aceste proiecte va fi realizarea transportului public metropolitan, a declarat Ion Lungu care a subliniat că realizarea acestui obiectiv va duce și la combaterea pirateriei din transportul public de persoane din municipiul Suceava. (N.B.)


Intră acum și în grupul de