Șeful ISJ Suceava, Gheorghe Lazăr, mesaj pentru olimpicii suceveni: Țara noastră nu se poate dezvolta decât prin inteligență și trebuie să facem toate eforturile astfel încât să ne pregătim pentru viitor, un viitor care nu este atât de sigur


Intră acum și în grupul de

Inspectorul școlar general al județului Suceava, Gheorghe Lazăr, a declarat, joi, la festivitatea de premiere a olimpicilor suceveni că salută inițiativa CJ Suceava de a aloca bani pentru premierea elevilor și profesorilor care aduc plus valoare pentru învățământul sucevean.

Prezent la această festivitate, șeful ISJ Suceava a arătat că tinerii trebuie să-și făurească viitorul încă de pe băncile școlii.

„Important este că țara noastră nu se poate dezvolta decât prin inteligență și trebuie să facem toate eforturile astfel încât să ne pregătim pentru viitor, un viitor care nu este atât de sigur”, a spus Lazăr.

El a arătat că viitorul este nesigur și a amintit că în 2008-2009 a început o criză, iar acum suntem într-o perioadă în care România se dezvoltă.

„Nu știm ce ne va pregăti viitorul. De aceea, trebuie să ne pregătim serios pentru ceea ce va urma și în primul rând trebuie să înțelegem că trebuie să ne adaptăm timpurilor care vin”,a spus șeful ISJ Suceava.

Gheorghe Lazăr a precizat că tehnologia de informatică s-a schimbat și că și sistemul de educație trebuie să se schimbe și că rezultatul trebuie să fie cel care cei din sală, olimpicii, și-l doresc pentru viitor.

„Ceea ce visați și ceea ce doriți să ajungeți în viitor este foarte important pentru fiecare dintre voi copii, pentru fiecare elev din județul Suceava și din țară pentru că viitorul trebuie făurit pe băncile școlilor”, a conchis Gheorghe Lazăr.

Aproape 300 de elevi olimpici suceveni și cadre didactice au primit, joi, diplome și sume de bani în cadrul unei festivități organizate de Consiliul Județean Suceava.(T.B.)


Intră acum și în grupul de