Fără permis, băut la volan şi cu numere expirate


Intră acum și în grupul de

Nu mai puţin de trei infracţiuni dintr-un foc a reuşit să „achiziţioneze” un tânăr din Rotunda, care a decis să se plimbe cu maşina în miez de noapte prin localitatea vecină. Potrivit IPJ Suceava, duminică la ora 03:30, pe DJ 208A în oraşul Liteni, a fost depistat în trafic R. MARIUS, în vârstă de 23 ani, din satul Rotunda, oraşul Liteni, care conducea autoturismul marca „VW Golf” cu număr de înmatriculare provizoriu, având termenul de valabilitate expirat.
În urma verificărilor, poliţiştii au avut surpriza să constate că plimbăreţul nu posedă permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0, 40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat şi probe biologice de sânge.
Tânărului i s-a întocmit dosar penal.


Intră acum și în grupul de