Intră acum și în grupul de
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat că deşi iniţiativa localnicilor „este lăudabilă”, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a inclus podul de pe DN 2E într-un program de reabilitare, iar în paralel a luat măsura reabilitării variantei ocolitoare. „Este iniţiată procedura de cercetare a persoanelor implicate, dar sunt convins că acţiunile de cercetare nu vor determina acţiuni extreme, fiind până la urmă un gest al unor cetăţeni care semnalează o problemă”, a spus prefectul. El a recunoscut că situaţia a fost determinată şi de „lipsa de coordonare” a reprezentanţilor CNADN care nu s-au preocupat de întreţinerea rutei ocolitoare, dar că nu s-ar fi produs acest „eveniment” dacă „nu ar fi fost susţinut în mod constant de factorul politic”.
Localnicii din comuna suceveană Marginea, unde un pod rutier de pe DN 2E a fost distrus în urma inundaţiilor din vara anului trecut, au construit, fără autorizaţie, un pod din lemn pentru autoturisme, pe care l-au inaugurat sâmbătă, dar şoferii care îl folosesc o fac pe propria răspundere.
Din luna iulie 2008, circulaţia pe drumul naţional DN 2E se desfăşoară, în comuna Marginea, pe rute ocolitoare, pe trasee comunale, pietruite, care nu au mai fost întreţinute, iar localnicii sunt îngrijoraţi pentru stabilitatea locuinţelor lor din cauză că aceste drumuri nu au fost construite pentru trafic greu şi ameninţau cu organizarea unor acţiuni de protest, dar au decis să construiască un pod din lemn, în apropierea vechiului pod, pentru a se putea circula până la finalizarea refacerii celui distrus de inundaţii. Astfel, prin eforturi proprii, mai mulţi locuitori din Marginea, recunoscuţi ca cele mai bune echipe de dulgheri din ţară, au construit un pod din lemn, iar peste două sute de persoane au asistat, sâmbătă, la inaugurarea acestuia.
Circulaţia pe drumul naţional DN 2E care face legătura între Rădăuţi, mănăstirea Suceviţa şi mănăstirea Moldoviţa prin pasul Ciumârna, dar leagă şi mănăstirea Voroneţ de Putna se desfăşoară de jumătate de an pe rute ocolitoare din cauză că podul peste pârâul Suceviţa din comuna Marginea de pe acest drum a fost afectat de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie.