Poliția de Frontieră Suceava: Focuri de armă la granița cu Ucraina pentru prinderea unor contrabandiști. Aceștia au abandonat țigările și s-au întors pe teritoriul ucrainean




Polițiștii de frontieră suceveni au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, duminică dimineața, după ce o grupare de contrabandiști de țigări a încercat să intre în țară, cu 4000 de pachete de țigări de contrabandă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, în jurul orei 02:00, un echipaj al poliției de frontieră aflat în misiune a observat mai multe persoane care transportau, în spate, dinspre graniţa cu statul vecin spre interiorul țării mai multe colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, însă cei în cauză nu s-au oprit, fapt pentru care polițiștii au tras mai multe focuri de armă de avertisment, în plan vertical.

Suspecții au abandonat coletele și au fugit, întorcându-se pe teritoriul ucrainean.

În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

 La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană care au fost transportate la sediul serviciului, unde în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.000 pachete cu țigări.

Țigările, în valoare de 46.800 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun, precizează sursa citată. (N.B.)

loading...