Intră acum și în grupul de
„Inculpatul este cunoscut cu un comportament necorespunzător în societate, fiind recidivist. Începând cu anul 1995 până în 2005 a suferit 11 condamnări pentru săvârşirea mai multor fapte de natură penală (furt calificat, tâlhărie), fapta reţinută în prezenta cauză fiind săvârşită în stare de recidivă postexecutorie.
S-a reţinut că în data de 28.01.2009, în jurul orelor 15:30 – 16:00, prin violenţă şi ameninţare, a obligat-o pe minora M.A., în vârstă de 14 ani, din municipiul Suceava, să întreţină cu el raporturi sexuale orale. Activitatea infracţională s-a desfăşurat în zona garajelor de lângă Piaţa Agroalimentară a municipiului Suceava. Inculpatul a folosit forţa fizică asupra părţii vătămate, aplicându-i o palmă peste faţă şi un pumn în zona capului şi a ameninţat-o cu moartea”, spune Luminiţa Hurjui.
Aceasta precizează că inculpatul s-a întâlnit în ziua respectivă, în cartierul George Enescu, cu fata, pe care o cunoştea de mai mult timp, aceasta fiind prietenă cu nepoata sa. Sub pretextul că doreşte să-i restituie un telefon mobil pe care îl primise de la aceasta pentru a-l repara, cei doi s-au deplasat din cartierul George Enescu la blocul de garsoniere din zona Mărăşeşti, apoi pe str. Ion Creangă şi ulterior în zona Pieţei Agroalimentare din centrul oraşului. Fata a fost de acord să îl însoţească pe inculpat, întrucât dorea să-şi recupereze telefonul mobil. Ajungând pe str. Petru Rareş, profitând de faptul că nu se afla nici o persoană în zona respectivă, bărbatul a forţat-o pe fată să se deplaseze cu el spre zona garajelor de lângă piaţă prinzând-o de mână şi ameninţând-o cu bătaia. „Deşi partea vătămată a încercat să fugă, inculpatul nu a lăsat-o, lovind-o o singură dată cu palma peste faţă şi un pumn în cap, obligând-o să întreţină raport sexual oral cu el. Faţă de inculpatul T. Cristian Mihai, la data de 30.01.2009 s-a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile”, spune purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu precizarea că, pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.