Proiectul unei noi zone de agrement în municipiul Suceava, aprobat în Consiliul Local


Intră acum și în grupul de

Consilierii locali suceveni au aprobat în ședința de joi, 28 martie a.c., proiectul pentru revitalizarea unui spațiu urban al municipiului prin amenajarea unei zone de agrement în lunca râului Suceava care se va întinde pe o lungime de un kilometru și pe o suprafață de 15 hectare. Totodată, în cadrul ședinței, consilierii locali au aprobat și un proiect cu privire la încheierea unui parteneriat cu Administrația Bazinală de Apă Siret.

Conform proiectului, noua zonă de agrement va fi amenajată pe o suprafață de 15,5 hectare și pe o lungime de un kilometru și va avea o parte pentru activități sportive și una pentru plimbări și divertisment.

Astfel, în partea stângă față de podul peste râul Suceava va fi o zonă dedicată activităților preponderent sportive – fitness, aerobic, platforme pentru sport, iar în partea dreaptă față de pod se vor putea desfășura activități culturale, de relaxare și odihnă în aer liber.

Proiectul prevede alei tip belvedere, care ar reprezenta un fel de faleză, cu granit și vor avea o lățime de patru metri, alte alei principale, tot din granit, vor avea tot patru metri lățime, din care doi metri pentru circulația pietonilor, iar doi metri pentru biciliști.

Totodată, vor fi amenajate și alei secundare din piatră cubică.

Zona sportivă va cuprinde un teren pentru gimnastică aerobică, două locuri de joacă pentru copii, două terenuri de tenis, terenuri de volei și badminton.

Zona de promenadă va avea multe alei, dar și o platformă pentru evenimente unde se vor putea organiza spectacole și alte activități culturale.

Zona va avea sistem automat de irigații, sistem de iluminat cu spoturi de iluminare în partea de jos și stâlpi în partea de sus, dar și bănci, coșuri de gunoi și WiFi gratuit. 

Proiectul va fi realizat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a investiției este de 16.264.015,87 lei, inclusiv TVA, termenul de realizare fiind de 22 de luni, din care 15 luni execuția lucrărilor de construcții.


Intră acum și în grupul de