Cea de a doua etapă a înscrierii copiilor în învăţământul primar se desfăşoară în perioada 2-8 aprilie. În prima etapă s-au înregistrat 6132 de cereri


Intră acum și în grupul de

Cea de doua etapă a completării/depunerii/validării cererilor – tip de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2019-2020 începe marţi şi se desfăşoară până pe 8 aprilie și se adresează copiilor care nu au fost înscriși sau nu au participat în prima etapă.

În cea de a doua etapă, înscrierea preşcolarilor în învăţământul primar se efectuează pe locurile disponibile,prin completarea/depunerea/validarea unor noi cereri, care pot fi completate, online sau la secretariatul unității de învățământ în care se dorește înscrierea copilului, până în data de 8 aprilie, inclusiv.

Cererile – tip completate online trebuie validate ulterior, în unitatea de învățământ aleasă pentru înscriere, în prezența părintelui și (cel puțin) a unui membru al comisiei, între orele 08:00 – 18:00, zilnic, de luni până vineri.

De menţionat este că în prima etapă, care a avut loc în perioada 4-22 martie 2019, în judeţul Suceava s-au înregistrat 6132 de cereri de înscriere, din care 5189 de cereri au vizat înscrierea copiilor care vor împlini 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, iar 943 de cereri  au vizat înscrierea copiilor care vor împlini 6 ani în perioada de 1 septembrie -31 decembrie 2019.

Listele finale cu elevii înmatriculați în clasa pregătitoare vor fi afișate în data de 11 aprilie 2019.

Conform ISJ Suceava, în planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020, în judeţul Suceava sunt prevăzute 352 de clase pregătitoare cu 7010 elevi, din care 7 clase cu 150 de elevi în învăţământul particular şi 5 clase cu 38 de elevi în învăţământul special, restul claselor fiind în învăţământul primar de masă.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de