Emil Boc: „Acest mandat este al absorbţiei fondurilor europene alocate”

Atragerea fondurilor europene constituie prioritatea actualului Guvern, a declarat primul ministru Emil Boc, joi, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii administraţiilor din judeţele Suceava, Neamţ şi Botoşani. Premierul consideră că primarii şi preşedinţii de CJ „indolenţi”, care nu vor atrage fonduri europene, vor fi sancţionaţi de electorat în 2012. „Această temă a fondurilor europene nu mai e o temă în vânt”, a spus Boc, care a arătat că acest mandat este al absorbţiei fondurilor europene alocate, de 30 de miliarde de euro. „Altfel, ratăm şansa modernizării României. Dacă nu fructificăm, istoria va trebui să ne condamne. Şansa depinde de primul ministru, de Guvern, dar şi de dumneavoastră – primarii”, a subliniat Boc.

El a informat primarii că există posibilitatea ca săptămâna viitoare să fie efectuată o modificare legislativă privind plata TVA de autorităţile locale la proiectele europene. Boc şi-a exprimat speranţa că săptămâna viitoare va fi făcut anunţul privind această propunere, astfel încât administraţiile locale să fie încurajate să acceseze fonduri europene. Premierul României a arătat că se analizează în cadrul Ministerului de Finanţe această propunere. „Sper să avem o veste bună în acest sens”, a spus Boc. El a mai anunţat că se va modifica legislaţia pentru achiziţiile publice prin Ordonanţă de Urgenţă, care va permite debirocratizarea, dar vor fi întărite controlul şi transparenţa acestor achiziţii.

„Avem o decizie la nivelul Comisiei interministeriale pentru a promova o Ordonanţă în acest sens”, a precizat premierul, arătând că prin acest act normativ se va modifica modul de contestare care să nu fie transformat „dintr-un drept, într-un abuz” sau într-un şantaj pentru a se obţine subcontractări de lucrări „Frâna majoră în achiziţiile publice a fost legislaţia stufoasă”, a mai declarat primul ministru Emil Boc.