Mai mulți suceveni au fost depistați, sâmbătă, la volan, fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii suceveni au depistat, sâmbătă, în trafic mai mulți suceveni care conduceau autovehicule băuți sau fără să dețină permis de conducere.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au oprit, sâmbătă, pentru control pe strada Alexandru cel Bun un autoturism condus de un bărbat de 38 ani din localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava, pentru prelevarea a două mostre biologice de sânge, însă acesta a refuzat recoltarea, fiind  întocmit dosar penal privind infracţiunea de „refuzul de la prelevare de mostre biologice”.

Și polițiștii din Marginea au oprit, sâmbătă, pe raza comunei Horodnic de Sus pe un drum comunal, un bărbat de 34 de ani, localnic, cu permis de conducere italian anulat de un an,

El a prezentat un permis de conducere expirat, eliberat de autoritățile italiene și au fost efectuate verificări în bazele de date, ocazie cu care s-a constatat că acesta este posesorul permisului de conducere eliberat de către autoritățile din Italia, anulat la data de 20.06.2018, ca urmare a săvârșirii de infracțiuni rutiere.

Totodată, s-a constatat că bărbatul nu are permis de conducere eliberat de către autoritățile române și este cercetat pentru conducere cu permisul anulat.

Tot sâmbătă după amiaza, polițiștii din Adâncata care acționau pe DC 54 în satul Călugăreni  au oprit pentru control un moped neînregistrat, condus de un tânăr de 25 ani din Adâncata.

Acesta nu avea permis, iar mopedul nu este înregistrat, fiind cercetat penal pentru  „conducere fără permis” și „punerea în circulație a unui vehicul neînregistrat”.

Polițiștii din Siret care acționau sâmbătă după amiaza  pe DJ 209 D în comuna Calafindești, a oprit pentru control un autovehicul care era condus de un tânăr de 17 ani din Grănicești.

Tânărul nu are permis de conducere și este cercetat penal pentru fapta sa.

Sâmbătă seara, polițiștii din Câmpulung Moldovenesc care acționau pe str. Calea Transilvaniei, din municipiu au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din Gura Humorului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei fiind cercetat pentru „conducere sub influența alcoolului”.

În aceeași seară, polițiștii din Adâncata care acționeau pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Și în acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

Tot sâmbătă seara, polițiștii din Siret au oprit pentru control în localitatea Calafindești pe DJ 209 D un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani din localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au constatat că asigurarea obligatorie a autoturismului era expirată din 16 martie motiv pentru care a fost sancționat contravențional.

Și polițiștii din Dărmăneşti care au acționat sâmbătă seara pe raza comunei Todiresti, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe drumul comunal neclasificat condus de un bărbat de 39 de ani din Todirești care nu are permis de conducere și era și băut, având după testul cu aparatul etilotest 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar autoturismul are certificatul de înmatriculare suspendat.

El este cercetat pentru „conducere unui vehicul neînmatriculat”, „conducere fără permis” și „conducere  unui  vehicul sub influența alcoolului”.(N.B.)

loading...