Liviu Dragnea cere ministrului Transporturilor să-l demită pe șeful Regionalei de Drumuri Iași: Ori se trezește din lene și folosește banii, ori poate îl trimiți la odihnă. Programul nostru de guvernare nu este făcut pentru puturoși


Intră acum și în grupul de

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, joi, la Conferința Județeană a PSD Suceava că a lucrările de investiții în infrastructura de transport din județul Suceava vor continua, dar președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut să-l demită pe șeful Regionalei Iași de Drumuri și Poduri, Ovidiu Laicu, dacă acesta nu înțelege să acționeze mai prompt.

„Răzvan, eu m-am uitat pe hârtii. Sunt 190 de kilometri de drumuri naționale pentru care s-au alocat bani pentru reabilitare. Îi spui domnului de la Regionala de Drumuri Iași: ori se trezește din lene și folosește banii, ori poate îl trimiți la odihnă. Aici trebuie să fie cineva care trebuie să înțeleagă că România nu mai poate aștepta. Programul nostru de guvernare nu este făcut pentru puturoși, ci pentru oameni care vor să muncească, se trezesc dimineața și știu exact ce au de făcut și vin seara acasă după ce și-au făcut treaba”, a spus Liviu Dragnea.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat la Dumbrăveni că șoseaua de centură a Rădăuțiului ar urma să fie finalizată în iulie 2020 și că se lansează în perioada următoare atât procedurile de licitații pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru drumul expres Siret-Suceava-Pașcani și pentru proiectul tehnic și execuția pentru șoseaua de centură Fălticeni. (T.B.)


Intră acum și în grupul de