Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a anunţat la Suceava că se lucrează la elaborarea unei noi metodologii de clasificare a universităţilor din România

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a anunţat, vineri seara, într-o conferinţă de presă, organizată la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, că se lucrează la elaborarea unei noi metodologii de clasificare a universităţilor din România.

Andronescu a spus că, în prezent, se lucrează la elaborarea unei noi metodologii de clasificare a universităţilor din România, însă nu a precizat când ar urma să fie finalizată.

“Eu cred că acest lucru este mai puţin important. Să vedem unde se aşează fiecare universitate,  mai important este ce face fiecare universitate cu studenții pe care îi are și cum se ocupă de toţi studenţii pe care îi are. Mi se pare că acest lucru este foarte important şi vorbesc din prisma unei universităţi care, conform rankingurilor internaţionale, n-aş spune că stă prost, dar mă uit foarte atent la acest aspect despre care deja v-am vorbit. O să scoatem şi această metodologie. Veţi întreba de ce facem această metodologie, dar această clasificare este prevăzută de lege şi atunci asta trebuie să  facem ”, a spus Andronescu.

Ea a arătat că finanţarea pe criterii de calitate de realizează de mai mult timp, întrucât asta înseamnă ierarhizarea programelor de studii şi a universităţilor.

“Dacă vă uitați într-un raport de finanţare, o să vedeți că universitățile obțin o parte importantă a finanțării pe aceste criterii care țin de lucrările pe care le publică în cele mai bine clasificate reviste din lume, în primele 25 la sută, care e zona roşie, zona galbenă sau zona gri, apoi citările şi numărul de citări, pentru că ele arată cât de relevantă este activitatea ta de cercetare pe care ai publicat-o”, a menţionat ministrul Ecaterina Andronescu.

Ea a precizat că, în anul 2018, 12 instituţii academice din România, cu 29 de domenii ştiinţifice, au intrat în Academic Ranking of World Universities/ARWU 2018, cunoscut şi ca clasamentul Shanghai al universităţilor.

“Aceste domenii ştiinţifice s-au clasificat între poziţia 200 şi 500. Să te clasezi între 200 şi 500 în lume, dintr-o analiză care cuprinde vreo 40 000 de domenii şi universităţi, nu e puţin. Cred că învăţământul nostru nu este de neluat în seamă”, a subliniat Andronescu.

Reamintim că ministrul Educaţiei Naţionale a fost prezentă, vineri seara, la festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate foarte bune care au  participat la Olimpiada Naţională de Informatică pentru elevii de liceu, organizată la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.

(L.B.)

loading...