Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, sărbătorită prin plantări de puieţi de salcâm


Intră acum și în grupul de

Pe data de 12 martie se va sărbători pentru a treia oară Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, astfel că, la nivel local evenimentul va fi marcat prin plantări de puieţi de arbori. „S-a elaborat un parteneriat cu Primăria Suceava pentru a se stabili cadrul în care va avea loc acţiunea. A fost ales versantul de nord-est al Sucevei, cel din spatele Pieţei centrale, unde se ştie că au fost probleme cu alunecările de teren. Se vor planta puieţi de salcâmi, deoarece sunt arbori ce se dezvoltă foarte repede, în 10 ani ajungând la maturitate”, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim. Acesta a precizat că este vorba despre plantarea a 250 de puieţi. „S-a discutat cu Direcţia Silvică, cea care pune la dispoziţie materialul săditor, ca spre sfârşitul lunii martie, după ce se mai încălzeşte puţin, să ne asigure până la 800 de puieţi pentru plantare. Deocamdată la noi este încă frig, în unele porţiuni pământul este încă îngheţat, de aceea nu vom planta prea mulţi”, a mai spus Constantin Harasim, cu precizarea că la acţiune vor fi invitate şi oficialităţile.
De asemenea, în acţiunea lor de plantare, comisarii de mediu vor fi ajutaţi şi de 60 de copii din eco-şcoli, ce vor fi îndrumaţi de voluntari ai Grupului Ecologic de Colaborare GEC Bucovina.


Intră acum și în grupul de