Femeie din Baia, înşelată după ce a schimbat 1.000 de euro la nişte necunoscuţi

Crezând că va schimba mai avantajos decât oferă banca valuta pe care o avea, o femeie a acceptat propunerea a doi necunoscuţi, pentru ca în final să constate că a fost înşelată. Potrivit IPJ Suceava, luni, orele 10:30, T. Elena, din comuna Baia, a sesizat faptul că în jurul orelor 10:20 a fost înşelată de două persoane necunoscute cu suma de 2.700 lei. Din cercetările poliţiei s-a stabilit că femeia s-a deplasat la o sucursală bancară din Fălticeni pentru a schimba la bancomat suma de 1.000 euro. În faţa băncii a fost acostată de două persoane, un bărbat şi o femeie, iar cea din urmă i-a propus să-i schimbe banii la un curs mai avantajos.

T. Elena a fost de acord, astfel că toţi trei s-au deplasat într-un magazin din apropierea băncii unde partea vătămată le-a dat celor doi suma de 1.000 euro urmând să primească în schimb suma de 4.300 lei. După efectuarea tranzacţiei, cele două persoane au plecat, iar femeia numărând banii, a constatat că a primit doar suma de 1.600 lei, fiind înşelată cu suma de 2.700 lei. Poliţiştii au dispus măsuri specifice în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.