Vitezomanii, în vizorul poliţiştilor

Şoferii care „calcă apăsat” pedala de acceleraţie au fost joi în atenţia poliţiştilor. Potrivit IPJ Suceava, între orele 12:00 – 16:00, pe raza judeţului s-au organizat şi desfăşurat activităţi specifice pentru prevenirea evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză şi portul centurii de siguranţă. Astfel, în timpul controalelor, au fost aplicate 146 sancţiuni, din care 44 pentru depăşirea vitezei legale, iar 83 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, totalul amenzilor fiind în valoare de 21.000 lei. Astfel, M. Eugen, în vârstă de 21 ani, din Suceava a condus autoutilitara Fiat pe drumul naţional DN 2E, în interiorul comunei Arbore, cu viteza de 116 km / h.

Poliţiştii au mai reţinut şi un număr de 5 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare. În cadrul acţiunii au fost depistaţi şi mai mulţi şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, C. Petrică, în vârstă de 37 ani, din oraşul Liteni a condus auto Ford Focus, având o alcoolemie de 0,25 ‰ alcool pur în aerul expirat.