S-a izbit cu camionul într-un autoturism

Doi pasageri ce se aflau într-un autoturism au fost răniţi după ce un camion cu remorcă a lovit maşina în care se aflau. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, în jurul orei 09:30, în interiorul localităţii Ilişeşti pe DN 17, conducătorul auto P. IOAN, în vârstă de 22 ani, din comuna Fundu Moldovei, în timp ce conducea o autoutilitară ce tracta o remorcă, din cauza nerespectării distanţei în mers a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de G. VASILE, în vârstă de 20 ani, localnic.

În urma impactului a rezultat rănirea lui G. NICOLAE, în vârstă de 24 ani, din localitate şi D. BRÂNDUŞA, în vârstă de 35 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, ambii pasageri în autoturism. Conducătorii auto declară că purtau centură de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.