Intră acum și în grupul de
Din primele cercetări s-a stabilit că M. Constantin, în timp ce conducea autobasculanta pe strada Oborului (DC 74) din comuna Şcheia, a încercat să evite un alt camion care circula din sens opus, nu s-a încadrat corespunzător în curbă, a ieşit în afara părţii carosabile intrând în balans şi s-a răsturnat pe acostamentul din partea dreaptă a drumului.
Încărcătura s-a împrăştiat pe acostament, iar autobasculanta are avarii majore la cabină şi pe toată partea dreaptă. Potrivit IPJ Suceava, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.