Cel mai nou cetățean de onoare al Sucevei, Andrei Năstase, a devenit vice prim-ministru în Republica Moldova. Guvernul Maia Sandu a fost recunoscut de UE după ce învestirea a fost declarată neconstituțională

Cel mai nou cetățean de onoare al municipiului Suceava, Andrei Năstase, a devenit vice prim-ministru în Republica Moldova, unde în prezent există o situație de criză politică generată de faptul că învestirea noului guvern este considerată neconstituțională de Curtea Constituțională care a luat mai multe decizii în cursul zilelor de sâmbătă și duminică, inclusiv îndepărtarea din funcție a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, pentru că a refuzat să dizolve Parlamentul și l-a numit  pe „premierul în exercițiu” Pavel Filip în funcția de președinte interimar.

În cursul zilei de sâmbătă, socialiștii președintelui Igor Dodon și pro-europenii ACUM au semnat un acord de ”dezoligarhizare” a țării, au ales un președinte al Parlamentului, Zenaida Grecenaîi, și au numit un nou guvern, condus de Maia Sandu în care Andrei Năstase deține funcția de vice prim ministru și ministru de Interne.

Parlamentul Republicii Moldova, respectiv deputații PSRM şi alianței ACUM a adoptat o declaraţie prin care constată uzurparea puterii în stat de către fosta guvernare PD şi declară în afara legii Guvernul precedent condus de Pavel Filip. Declarația a fost citită de la tribuna Parlamentului de lidera PAS, Maia Sandu, învestită ieri în funcţia de premier în urma votului deputaţilor PSRM şi ACUM.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini și comisarul european Johannes Hahn au emis un comunicat în care anunță că UE este „pregătită să colaboreze cu guvernul legitim din punct de vedere democratic”.

„Uniunea Europeană este pregătită să colaboreze cu guvernul legitim din punct de vedere democratic, pe baza unui angajament reciproc față de reforme și a principiilor fundamentale consacrate în acordul nostru de asociere. Respectarea statului de drept și a democrației ar trebui să rămână pilonii relațiilor noastre. Aceasta este, în primul rând, ceea ce așteaptă și merită cetățenii Republicii Moldova.

Având în vedere evoluțiile care au urmat deciziilor luate ieri de către Parlamentul Republicii Moldova, Uniunea Europeană își reiterează cu fermitate apelul la calm și reținere. Dialogul dintre reprezentanții aleși în mod democratic trebuie să rămână cheia pentru găsirea unei soluții la actuala criză politică”, se arată în comunicatul semnat de Mogherini și Hahn.

Andrei Năstase, fost student al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a câștigat alegerile pentru funcția de primar în Chișinău, dar alegerea sa a fost invalidată de instanță, a fost declarat cetățean de onoare al Sucevei în ședința din luna mai al Consiliului Local Suceava.

El a primit acest titlu pentru lupta sa pentru democratizarea Republicii Moldova și menținerea parcursului european al acestei țări.(N.B.)