Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Bălcăuți a fost arestat preventiv pentru ultraj după ce a mușcat doi polițiști care au intervenit pentru că acesta își bătea soția.
Potrivit Parchetului Judecătoriei Rădăuți, bărbatul, P.D., în vârstă de 30 de ani, și-a lovit, luni, ,soția și copilul, situația care a atras intervenția organelor de poliție din cadrul Secției nr. 13 de Poliție Rurală Bălcăuți.
În timpul imobilizării, în vederea conducerii la sediul secției de poliție, acesta a agresat fizic pe doi polițiști, primului rupându-i cămașa uniformei de serviciu și mușcându-l de brațul stâng, în zona bicepsului, iar pe cel de-al doilea mușcându-l de antebrațul stâng, împrejurare în care le-a produs leziuni traumatice vindecabile.
Fiecare polițist are nevoie de câte 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Sursa citată menționează că Judecătoria Rădăuți a admis solicitarea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile a inculpatului, începând cu data de 11.06.2019 şi până la data de 10.07.2019 inclusiv.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.(N.B.)