Admitere liceu Suceava 2019: Șapte absolvenți au media de admitere 10. Cea mai mică medie de admitere din judeţ e 2,03.


Intră acum și în grupul de

Un număr de șapte elevi din cei 6.161 care au absolvit gimnaziul în judeţul Suceava au media generală de admitere în liceu 10, conform ierarhiei publicate de Ministerul Educaţiei în urma Examenului de Evaluare Naţională.

FOTO: Libertatea.ro

La Evaluarea Naţională un număr de 15 elevi suceveni au avut media 10, dar doar 7 dintre ei au avut şi media de absolvire 10.

Elevii cu 10 pe linie la admitere provin doi din Suceava și câte unul de la Fălticeni, Rădăuți , Gura Humorului, Vicovu de Sus și Humoreni.

Totodată, în județ sunt cinci medii de admitere de 9,99 și două 9,98.

De menționat că un număr de 673 de candidați au medii de admitere între 9 și 10

Cea mai mică medie de admitere în liceu în judeţul Suceava este de 2,03, a unui elev din Negrileasa.

El a avut media de absolvire 6,15,  dar la examenul de Evaluarea naţională a fost notat doar cu 1 la limba română şi a primit nota 1 la matematică.

Înaintea acestuia s-au clasat absolvenți cu mediile 2,09,  2,12, 2,13 și 2,18.

Vezi aici ierarhia admiterii în județul Suceava

Potrivit calendarului admiterii în perioada 3-7 iulie absolventii de gimnaziu si parintii acestora vor completa optiunile in fisele de inscriere, asistati de diriginti.

Absolventii de gimnaziu care doresc sa participe la admitere in alt judet vor completa fisele de inscriere conform procedurii stabilite de Comisia Nationala de Admitere.

În perioada 4-8 iulie candidatii si parintii vor verifica fisele editate de calculator si vor corecta eventualele greseli din baza de date și se face afisarea listelor corectate in aplicatia informatica computerizata.

În data de 9 iulie centrele de admitere judetene vor transmite Centrului National de Admitere baza de date prin confirmarea finalizarii operatiunilor specifice, in aplicatia informatica centralizata urmând ca în 10 iulie Comisia Nationala de Admitere si comisiile de admitere judetene să verifice, corecta șsi ulterior transmite baza de date catre comisia nationala.

În 10  și 11 iulie se corectează erorile si se confirmă incheierea modificarilor in aplicatia informatica centralizata .

 În data de  12 iulie are loc repartizarea computerizata in invatamantul liceal de stat a absolventilor claselor a VIII-a care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2019 – 2020.

Potrivit MEN,  media obținută e candidaţi la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a reprezintă un criteriu esenţial pentru admiterea elevilor în învăţământul liceal.

De precizat este că în planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020 în judeţul Suceava sunt prevăzute 182 de clase a IX-a  în învăţământul liceal-cursuri de zi cu 5096 de locuri, din care 95 de locuri rezervate pentru rromi, în învăţământul liceal-cursuri serale sunt prevăzute 3 clase a IX-a cu 84 de locuri, în învăţământul liceal cursuri cu frecvenţă redusă sunt 5 clase a IX-a cu 140 de locuri, iar în învăţământul liceal special este o clasă a IX-a cu 8 locuri.

În învăţământul profesional de stat sunt prevăzute 64 de clase cu cu 1792 de locuri, din care 44 de locuri sunt rezervate pentru rromi, pentru învăţământul profesional- învăţământul special sunt 10 clase a IX-a cu 120 e locuri, din care 2 locuri rezervate pentru rromi, iar în învăţământul dual sunt 13 clase cu 356 de locuri, din care 10 locuri rezervate pentru rromi.


Intră acum și în grupul de