Ion Lungu oferă tinerilor şansa să-şi facă o casă în Suceava


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 180 de cupluri de tineri din municipiul Suceava vor avea posibilitatea să-şi construiască o casă în capitala judeţului dacă au 5.000 de euro în cont şi îndeplinesc câteva condiţii impuse de Primăria Suceava. Şeful executivului local sucevean, Ion Lungu, a anunţat miercuri că a identificat în zona Tătăraşi a Sucevei o porţiune de teren pretabil construcţiei de case, pe care l-a parcelat şi pe care se doreşte ridicarea unui cartier de case.

Lungu a spus că parcelele sunt în suprafaţă de 300 de metri pătraţi şi că proiectul acesta va intra în dezbatarea Consiliului Local Suceava în şedinţa din luna mai, pentru ca în iunie să se poată începe repartizarea loturilor. Tinerii care doresc teren se pot adresa Primăriei cu cereri, trebuie să nu aibă mai mult de 35 de ani, să facă dovada unui salariu suficient de mare şi să fie cu domiciliul în municipiul reşedinţă de judeţ.

Primarul a mai spus că deja sunt aproximativ 100 de cereri înregistrate la sediu şi a explicat că demersul său vine în sprijinul tinerilor şi familiilor care doresc să construiască o casă.


Intră acum și în grupul de