Intră acum și în grupul de
Un camion încărcat cu lemn a fost depistat de polițiștii suceveni când șoferul efectua al doilea transport în baza aceluiași aviz de însoțire.
Potrivit Poliției Județene Suceava, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei au oprit, vineri seara, pentru control, pe DN2E din comuna Vadu Moldovei, un camion cu remorcă ce era condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, care transporta material lemnos în baza unui aviz de însoțire emis de o societate cu sediul în comuna Pojorâta.
Întrucât existau indicii cu privire la existența unui transport repetat folosind același aviz, în urma verificărilor efectuate prin vizualizarea camerelor video și a probelor strânse s-a constatat faptul că ansamblul rutier a efectuat două transporturi de material lemnos, respectiv la data de 11.07.2019 și în data de 12.07.2019, în baza aceluiași aviz de însoțire.
Având în vedere cele constatate, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici care au procedat la inventarierea materialului lemnos, rezultând cantitatea de 45,79 m.c. cherestea rășinoase.
În acest caz s-a dispus sancționarea contravențională a societății emitente și confiscarea materialului lemnos, în valoare de 29.259,81 lei, care a fost predat în custodie de către Ocolului Silvic Fălticeni. (N.B.)
Intră acum și în grupul de