Intră acum și în grupul de
Potrivit comisarului-şef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, CJ Suceava a trimis adrese prin care anunţă primăriile să transporte deşeurile la cele 3 depozite urbane care se vor închide în anii 2010-2011, respectiv la Fălticeni, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc. Adriana Iordache spune că, în cazul în care nu există această posibilitate, fiecare primărie va trebui să-şi amenajeze amplasamente pentru stocarea deşeurilor menajere pe o perioadă de 1 an. Acestea din urmă vor funcţiona până la înfiinţarea celor două mari depozite ecologice, precum şi a staţiilor de transfer aferente, o dată cu intrarea în funcţiune, administraţiile comunale trebuind să transporte gunoaiele la una dintre aceste locaţii.
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a aprobat, anul trecut, master planul pentru construirea depozitelor ecologice de la Moara şi Pojorâta, licitaţiile pentru execuţie urmând a fi ţinute în primele luni ale lui 2009. În judeţ există 177 de depozite mici comunale care nu sunt conforme standardelor europene.