Județul Suceava a intrat sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Suceava valabil, miercuri, între orele 15:00-23:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în zonele de munte, precum și în Crișana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei și a Olteniei, local în Transilvania și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

 Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Ulterior, zona de munte a județului Suceava va rămâne sub cod galben de vreme instabilă până joi la ora 11:00.

ANM a emis și o informare meteo valabilă până joi la ora 23:00.

Meteorologii arată că îndeosebi după-amiaza și noaptea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării.

Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp. 

ANM notează că în după-amiaza zilei de miercuri (31 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, în regiunile vestice, sudice, sud-estice și izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea continentală va fi caniculă. (N.B.)

loading...