Intră acum și în grupul de
Câteva sute de persoane au asistat, duminică, în centrul municipiului Suceava, la sfinţirea oului încondeiat uriaş care a fost amplasat pe platoul central al oraşului.
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul, care a oficiat slujba religioasă a arătat că oul încondeiat uriaş este „o lucrare de artă în chip de ou” şi a vorbit de nevoia omului de frumos subliniind că nicăieri nu se încondeiază mai frumos ouăle de Paşti decât în Bucovina.
Acest ou, cu o înălţime de 7,25 metri, diametru de 4,6 metri şi o greutate de 1,8 tone a fost omologat şi înregistrat de World Record Academy ca cel mai mare ou tradiţional de Paşti din lume, a mai spus primarul.
Un reprezentant al World Record Academy a înmânat primarului Ion Lungu o diplomă prin care se certifică înregistrarea acestui record.