Acțiuni țintite ale Poliției Suceava pentru siguranța turiștilor, a localnicilor și a celor care se întorc de la muncă din străinătate

Având în vedere potenţialul turistic al judeţului şi faptul că în acesată perioadă pe raza judeţului se înregistrează un număr sporit de turişti, în special în zona montană, poliţiştii suceveni desfăşoară activităţi de informare şi acţiuni operative în teren pentru respectarea legislaţiei în domeniul hotelier, legalitatea actelor de comerț şi creşterea gradului de siguranţă a turiştilor, arată Poliția Județeană Suceava.

Potrivit sursei citate, activităţile au ca grup ţintă turiştii care se află pe teritoriul judeţului dar şi localnicii sau persoanele care se întorc în acestă perioadă de la muncă din străinătate. Acţiunile vizează informarea cu privire la măsurile preventive ce trebuie adoptate în legătură cu diverse segmente infracţionale (tâlhării, furturi din auto, din genţi şi buzunare, din camerele de hotel, înşelăciuni, acte ilicite de comerț).

Poliția Județeană Suceava notează că până la această dată, urmare a măsurilor operative dispuse şi a activităţilor preventive derulate în cadrul campaniei „Turism În siguranță 2019” cu ajutorul mass-media, pe raza judeţului nu s-au înregistrat evenimente negative majore cu implicarea turiştilor. Nu au fost sesizate furturi de sau din auto, iar turiştii nu au fost victime ale unor infracţiuni grave.

Au fost derulate până în prezent peste 20 de acțiuni de informare în principalele zone turistice ale județului, fiind distribuite peste 2000 de materiale preventive.

Sursa citată subliniază că activităţile preventive de informare şi responsabilizare sunt completate şi de acţiuni de constatare ale structurilor operative, echipe de poliţiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, desfăşurând  acţiuni în sistem integrat de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activitate de primire turistică sau alte acte de comerț.

Astfel, vineri și sâmbătă polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acțiune punctuală pe linia prevenirii şi combaterii actelor ilicite de comerț.

 În cadrul acțiunii au fost verificate 30 de unități economice  și au fost constatate două infracțiuni economice.

De asemenea, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 85.000 lei, toate la Legea nr.12/1990 republicată, privind activităţile comerciale ilicite.

Tot în cadrul acțiunii au fost confiscate și bunuri și sume de bani în valoare totală de  3.110 lei.

Pentru ca turiştii să se bucure de un concediu liniştit și în siguranţă, poliţiştii le recomandă să acorde o atenţie sporită lucrurilor personale, atunci când merg să se relaxeze, în timpul ieşirilor la iarbă verde sau în drumeţii.

Nu lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere în autoturisme.

Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină. Nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi!

Manifestaţi grijă faţă de bunurile dumneavoastră! Este indicat să aveţi în portofel doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente.

Păstraţi portofelul/geanta în faţa dumneavoastră, aproape de corp, cu deschiderea către interior!

Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.

Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăţilor curente!

Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsaţi geamurile deschise! Este calea cea mai uşor accesibilă hoţilor!

Închideţi uşile de la balcon/terasă (acestea pot fi uşor escaladate)!

Dacă traseul este mai lung, e bine să vă căutaţi cel puţin încă un partener de drum pentru a vă ajuta le nevoie.

Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul. Nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii.

DACĂ EFECTUAŢI UN SEJUR ÎN AFARA ŢĂRII:

Dacă decideţi să vă petreceţi concediul în altă ţară, interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia statului respectiv, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor/consulatelor României, informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe, pe site-ul www.mae.ro.

Informaţi-vă cu privire la moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi realiza schimbul valutar în euro sau dolari.

Dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră, treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon.

loading...