ANM: Vremea se va răci considerabil în 15 august când se așteaptă și ploi, urmând ca apoi, pentru câteva zile, să revină căldura

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o prognoză pentru următoarele două săptămâni.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Astfel, pentru regiunea Moldovei, în primele zile ale intervalului, media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 35 de grade, apoi vremea se va răci notabil, urmând ca în data de 15 august media regională să nu mai depășească 24 de grade.

Ulterior, temperaturile maxime vor crește treptat până spre 32 de grade, în data de 20 august, apoi vor scădea din nou până la valori medii în jurul a 26 de grade în data de 25 august.

Media minimelor va scădea de la 19…20 grade, la începutul intervalului, spre 14 grade, în medie, în data de 18 august, vor crește apoi ușor până spre 16…17 grade în 21 august, pentru ca ulterior, o nouă răcorire a vremii să conducă la înregistrarea a 14 grade în data de 25 august.

Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 – 17 august, apoi din nou după data de 20 august.(N.B.)

loading...