Intră acum și în grupul de
În urma impactului a rezultat decesul lui R. Veronica, de 56 ani, din municipiul Suceava, rănirea gravă a lui C. Gheorghe, de 76 ani, din comuna Şcheia, ambii pasageri pe bancheta din spate şi rănirea uşoară a numiţilor B. Ion, de 38 ani, din comuna Udeşti, pasager pe bancheta din spate, R. Andrei, de 23 ani din municipiul Suceava, pasager pe scaunul dreapta faţă şi a conducătorului auto P. Silviu.
Conducătorul auto şi pasagerii purtau centura de siguranţă, P. Silviu a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Şi un bărbat din Calafindeşti şi-a găsit sfârşitul în urma unui accident. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, în jurul orei 16:30, pe un drum sătesc neclasificat în interiorul comunei Calafindeşti, B. Ştefan, de 59 ani localnic, fără permis de conducere, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu pietriş şi s-a izbit într-un stâlp de la poarta unui imobil, iar în urma impactului, a decedat.
Conducătorul auto nu purta centură de siguranţă.