Intră acum și în grupul de
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că minorul, în timp ce se afla împreună cu L. A., de 15 ani şi B. A., de 11 ani, ambii localnici, a pătruns pe geamul rămas deschis în incinta unui birou şi dintr-un sertar a sustras suma de circa 500 lei, în bancnote de 1 leu. După ce a luat banii din sertar, S. C. i-a aruncat pe geam pentru a fi luaţi de B. A. O parte din bani, respectiv suma de 200 lei, au fost recuperaţi de B. Daniela din comuna Rîşca, care aştepta în zonă un mijloc de transport şi care i-a predat administratorului societăţii. Restul au fost luaţi de B. A., care a reuşit să fugă de la faţa locului împreună cu L. A.
S-a reuşit prinderea lui L. A. în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi identificat şi cel de-al treilea participant. Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.