Intră acum și în grupul de
Astfel, la un număr de 9 pensiuni turistice din localităţile Putna, Suceviţa, Vatra Dornei, Solca, Mălini şi Vama s-au depistat abateri privind afişarea preţurilor la recepţii. Pentru abaterile constatate s-au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum total de 42.000 lei.
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au verificat şi dacă instalaţiile şi aparatele din dotare funcţionează şi corespund condiţiilor minime de clasificare. Astfel, la o pensiune din localitatea Ciocăneşti nu este asigurată apa curentă caldă şi nu funcţionează instalaţia de încălzire, pe motiv că nu mai au combustibil. S-a dispus măsura opririi temporare a prestării serviciului şi s-a aplicat o amendă în cuantum de 3.000 lei.
Şeful CJPC Suceava spune că, o pensiune din Dorna Arini şi una din Cârlibaba funcţionează fără a avea certificat de clasificare şi respectiv, autorizaţii eliberate de Autoritatea de Sănătate Publică. S-a dispus oprirea prestării serviciului şi s-au aplicat amenzi contravenţionale în cuantum total de 8.000 lei.
În ceea ce priveşte serviciile de alimentaţie publică, cele mai multe abateri vizează nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 privind combaterea efectelor tutunului asupra sănătăţii. Astfel de abateri, spune şeful, CJPC Suceava, s-au constatat la un număr de 18 operatori economici, aplicându-se amenzi în cuantum de 250 lei fiecare.
Cât priveşte respectarea temperaturilor impuse sau declarate la depozitarea alimentelor, la SC Sonidradwood SRL Vatra Dornei s-au depistat în spaţiile frigorifice 30 kilograme preparate din carne congelate, operatorul economic considerând că în acest mod poate prelungi data limită de consum a produselor. Acestea, conform condiţiilor prescrise de producător, trebuiau depozitate la o temperatură cuprinsă între 5-8 grade C.
Produsele au fost retrase de la consum şi s-a aplicat o amendă în cuantum de 5.000 lei.
Au fost depistate şi alte abateri privind neetichetarea produselor depozitate în spaţiile frigorifice, lipsa specificării în lista meniu a gramajelor, lipsa meniu.
În urma controlului s-au aplicat un număr de 82 de sancţiuni, dintre care 46 de amenzi, în cuantum total de 138.800 lei şi 36 de avertismente. S-a retras de la consum o cantitate de 60 kilograme produse alimentare în valoare de 800 lei.