Primarul Ion Lungu și-a propus să participe la deschiderea anului școlar în 16 unități școlare din municipiu


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, va participa și în acest an la deschiderea noului an școlar la unități școlare din municipiu.

Primarul și-a propus să participe la 16 astfel de festivități astfel încât și-a stabilit, pe minute, programul zilei de luni.

Astfel, primarul va deschide anul școlar la  ora 8:00 la Școala nr. 11 din Burdujeni, iar apoi va participa, de la ora 8:15 la festivitatea de la Școala nr. 6 din Burdujeni sat, după care, la ora  8:30 va fi prezent la Școala nr. 10 din Burdujeni și la ora 8:45 la Școala nr. 7 Ițcani.

Primarul Ion Lungu va participa apoi, de la ora 9:00 la festivitatea de deschidere a anului școlar la Școala nr. 9 din Obcini, la ora 9:30 la Școala nr. 3, la ora 10:00 la Școala Filadelfia, iar la ora 10:20 la Școala nr. 8 din cartierul George Enescu.

De la ora 10:30, primarul Sucevei va fi prezent la festivitatea organizată la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, de la ora 11:00 la deschiderea anului școlar la Colegiul Național „Petru Rareș”, de la ora 11:20 la  Liceul cu program Sportiv, iar de la ora 11:40 la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară după care, de la ora 12:00 la Seminarul Teologic.

Primarul Ion Lungu va mai deschide anul școlar și la Grădinița Țandarică Burdujeni la ora 13:00, după care va merge la ora 13:30 la Grădinița Obcini din str. Slătioarei și va încheia cu participarea, începând cu ora 13:45 la deschiderea anului școlar la Grădinița Guliver din cartirul  George Enescu. (T.B.)


Intră acum și în grupul de