Pogea descarcă sacul cu promisiuni în Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc

Ministrul Finanţelor, PDL-istul Gheorghe Pogea, a vizitat centralele de co-generare din localităţile sucevene Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc realizate în cadrul mega-proiectului „Suceava-utilităţi şi mediu la standarde europene” şi a promis primarilor că va găsi soluţia de finanţare pentru ca acestea să fie finalizate şi puse în funcţiune în cele din urmă.

Gheorghe Pogea a promis primarului oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc (PNL), că va găsi o soluţie de finanţare pentru finalizarea lucrărilor şi pentru deblocarea plăţilor către constructor, faţă de care există o restanţă de plată de 2,5 milioane de euro încă de anul trecut. Atât constructorul cât şi primarul au spus că dacă se asigură finanţarea centrala va fi finalizată până la venirea sezonului rece.

La Câmpulung Moldovenesc, ministrul Finanţelor a promis autorităţilor locale că va face tot ceea ce depinde de ministerul pe care îl conduce pentru ca această investiţie să fie funcţională cât mai repede. Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Şerban, a declarat că ministrul a analizat concret modul în care se poate urgenta finalizarea lucrărilor, dar şi desemnarea unui operator de gaze astfel încât centrala de cogenerare să funcţioneze cu gaze naturale. „Avem speranţa că această problemă care trenează de mai mulţi ani va fi soluţionată”, a mai spus în final Constantin Gabriel Şerban.

Ministrul Finanţelor a mai vizitat în zona Gura Humorului fabrica de brânzeturi a liderului local al PDL, Gheorghe Niţă, iar la Câmpulung Moldovenesc s-a oprit la cabinetului senatorului PD-L Sorin Fodoreanu unde a discutat cu autorităţi locale despre problemele locuitorilor acestui municipiu.