Acasă Actualitate Flutur anunță că CJ Suceava alocă încă 12 milioane de lei pentru...

Flutur anunță că CJ Suceava alocă încă 12 milioane de lei pentru Laboratorul de medicină nucleară de la Spitalul Județean Suceava: Facem acest modern centru pentru ca sucevenii să nu mai aștepte jumătate de an la alte centre din țară. Căutăm finanțare pentru un spital de copii și un parteneriat pentru un spital de recuperare post-operatorie


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, la evenimentul prin care Spitalul Județean Suceava a lansat proiectul „Spitalul comunității tale” că săptămâna viitoare CJ Suceava va aloca încă 12 milioane de lei pentru SJU Suceava pentru amenajarea și dotarea Laboratorului de medicină nucleară.

El a spus că acest laborator de medicină nucleară va fi amenajat în actualele spații în care funcționează ambulatoriul integrat pentru că noul ambulatoriu integrat pe modelul AKH din Viena, cu patru nivele și cu posibilitatea de internare de zi, va fi dat în folosință în luna octombrie.



Președintele Flutur a spus că doar în acest an CJ Suceava a alocat 50 de milioane de lei pentru investiții la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

El a arătat că toate investițiile făcute sunt în favoarea pacienților.

Potrivit lui Flutur vor fi achiziționate echipamente PET-CT și SPECT-CT pentru laboratorul de medicină nucleară care este important pentru pacienții oncologici care să nu mai fie nevoiți să aștepte câte șase luni la centre de acest tip din țară.

Președintele Consiliului Județean Suceava a mai declarat că încă Ministerul Sănătății nu a aprobat încă înființarea secției de arși pentru SJU Suceava, dar că nu se va lăsa și va continua demersurile.

Mai mult, el a spus că se caută formule de finanțare pentru un spital de copii, dar că se poartă discuții pentru un parteneriat public-privat pentru un spital de recuperare post-operatorie, fiind discuții avansate cu un operator austriac din Graz.

Președintele Gheorghe Flutur a arătat că la SJU Suceava s-a dublat în 10 ani numărul de intervenții chirurgicale, de la 5000 în 2009 la 10-11.000 în 2019, iar în ceea ce privește prezentarea pacienților la spital numărul a crescut de la 47.000 în 2009 la peste 200.000 în 2019.

„Nu avem nevoie de Hotărâre de Guvern ca să fie recunoscuți ca spital regional”, a spus Flutur care a arătat că SJU Suceava are deja o activitate de spital regional.

El a spus că Guvernul a promis mai multe spitale regionale în țară, dar că a constatat că e doar ceartă politică. (T.B.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version