Ucişi de buşteni


Intră acum și în grupul de

Doi bărbaţi au decedat sâmbătă, loviţi de arborii pe care doreau să-i ducă acasă. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, la orele 15.45, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Zvoriştea au fost sesizaţi telefonic de C. Vasile cu privire la faptul că B. Aurel din localitate, este decedat în pădurea ce aparţine cantonului silvic de pe raza localităţii.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că sâmbătă, în jurul orelor 08.00, B. Aurel, în vârstă de 55 ani, din comuna Zvoriştea s-a deplasat cu faetonul, în pădurea ce aparţine de cantonul silvic din comuna Zvoriştea, pentru a aduna lemne pentru foc.

Începând cu orele 12.52, B. Aurel a fost apelat telefonic de mai multe ori de soţia sa, însă, văzând că nu răspunde, în jurul orelor 14.00, l-a contactat telefonic pe B. Romică, care se afla şi el în pădure. Acesta l-a găsit în jurul orelor 15.30 pe B. Aurel decedat, în zona denumită „Balta ţiganului”.

Bărbatul se afla căzut pe sol, lângă un arbore de esenţă stejar, doborât de el prin „căzănire”. Examinând cadavrul a rezultat faptul că prezenta leziuni profunde la nivelul capului, produse în momentul căderii arborelui.

Tot, sâmbătă, la ora 21.15, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Preuteşti au fost sesizaţi prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că în pădurea „Fundoaia” situată pe raza satului Preuteşti, A. Vasile, în vârstă de 30 ani, din aceeaşi localitate a decedat, fiind strivit de buştenii pe care-i căra cu un atelaj hipo.

Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, A. Vasile s-a deplasat în pădurea de pe raza localităţii, de unde urma să transporte cu atelajul hipo proprietate personală circa un metru cub de buşteni. În timp ce se deplasa pe un drum forestier, fiind urcat pe buştenii din atelaj, la un moment dat calul s-a speriat orientând atelajul către marginea drumului, aceasta s-a răsturnat surprinzându-l şi comprimându-l între buşteni şi un arbore pe picior pe A. Vasile, în zona toracică, provocându-i decesul.


Intră acum și în grupul de