Centura Sucevei se deschide astăzi, la ora 16:00, în prezența ministrului Transporturilor

UPDATE

Centura Sucevei a fost deschisă traficului la ora 16:00

Varianta Ocolitoare a Sucevei va fi dată în trafic astăzi, 27 septembrie, în prezența ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.

Evenimentul va avea loc la 16:00, la intrarea pe Varianta Ocolitoare dinspre Fălticeni.

Amintim că, anterior, Prefectura Suceava a anunțat faptul că în data de 17 septembrie lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Suceava au fost finalizate, conform termenului asumat de constructor prin contract.

“Așa cum am promis împreună cu constructorul, DN18 a fost dat în circulație la jumătatea lunii mai a acestui an și efectuăm recepția înainte de termen, iar varianta ocolitoare a Sucevei va fi dată în trafic săptămâna viitoare. O veste bună este aceea că la șoseaua de centură a orașului Rădăuți lucrările se execută într-un ritm accelerat, următoarea noastră preocupare fiind varianta ocolitoare pentru municipiul Fălticeni, unde Ministerul Transporturilor a început deja demersurile necesare”, a declarat atunci Mirela Adomnicăi, prefectul județului Suceava.

loading...