Acasă Actualitate Grupul spaniol Rayet ar putea fi concesionarul aeroportului Suceava

Grupul spaniol Rayet ar putea fi concesionarul aeroportului Suceava


Intră acum și în grupul de

Grupul spaniol Rayet urmează să prezinte, la sfârşitul lunii, un montaj financiar şi un proiect de concesionare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava în vederea modernizării şi dezvoltării acestuia, a anunţat vineri, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. „Este vorba de un montaj financiar de concesionare”, a spus şeful administraţiei judeţene sucevene. El a menţionat că autorităţile judeţene au avut discuţii cu mai multe firme care şi-au exprimat intenţia de a participa la modernizarea Aeroportului Suceava. „Am avut discuţii cu mai mulţi investitori şi suntem presaţi de timp pentru modernizarea aeroportului”, a spus preşedintele CJ Suceava.

Firma germană K+P care a realizat master-planul de dezvoltare al Aeroportului Suceava, arată că prognoza de trafic confirmă necesitatea extinderii acestuia, potenţialul de pasageri anual evaluat până în 2013 fiind de 310.000, în varianta optimistă şi de 178.000, în varianta pesimistă, în condiţiile în care în 2008 volumul de pasageri a fost de aproximativ 40.000.



Master-planul prevede lucrări de modernizare la pistă a cărei lărgime trebuie extinsă de la 30 de metri la 45 de metri, iar pista va trebui lungită de la 1.800 de metri în prezent la 2.460 de metri, pentru a putea prelua avioane de dimensiuni mari cum sunt Airbus A 319 sau Boeing B 737 care au o distanţă de zbor lungă fiind astfel accesibilă regiunea Mării Mediterane. Odată cu modernizarea pistei vor trebui făcute investiţii în balizaj, dar şi în modernizarea aerogării şi realizarea unui terminal cargo.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version