Şi-a ascuns ţigările printre arcurile banchetei din spate a maşinii

La P.T.F. Siret s-a prezentat miercuri, pentru a intra în ţară, călătorind cu un autoturism marca „Dacia”, cetăţeanul român C. Vasile, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în municipiul Botoşani, iar după controlul documentelor de călătorie s-a trecut la verificarea mijlocului de transport fiind găsite ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bordul maşinii şi în bancheta din spate, un număr de 220 pachete de ţigări marca „ Clasic”, de provenienţă ucraineană.

Potrivit IJPF Suceava, bărbatul a declarat echipei de control că a cumpărat ţigările din Ucraina şi intenţiona să le recomercializeze pe piaţa neagră din România, în vederea obţinerii de profit.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 931 lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către organele vamale, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Totodată autoturismul marca „Dacia” a fost indisponibilizat, până la achitarea amenzii contravenţionale.