Instalația de nocturnă de pe Stadionul Areni va costa 8,1 milioane de lei și va fi montată în decurs de un an

Consiliul Local Suceava urmează să aprobe în ședința de joi indicatorii tehnico-economici pentru montarea unei instalații de nocturnă pe Stadionul Areni.

Costul estimat al proiectului este de 8,1 milioane de lei din care 6,9 milioane de lei reprezintă construcții-montaj.

Potrivit referatului semnat de primarul Ion Lungu care însoțește proiectul de hotărâre, municipiul Suceava, care este pol de dezvoltare urbană trebuie să-și valorifice valențele pe care le presupune acest titlu, inclusiv prin îmbogățirea rețelei de servicii  și posibilități acordate manifestărilor culturale  și sportive, dar că în acest moment stadionul existent al municipiului  nu poate asigura toate facilitățile impuse de normele obligatorii pe plan european pentru a putea organiza competiții sportive  și întruniri publice, concerte de anvergură sau diverse spectacole.

În acest sens este necesară asigurarea iluminatului artificial, motiv pentru care se propune montarea pe stadionul municipal Areni  a unei instalații de nocturnă.

Instalația propusă va fi constituită în principal din 4 turnuri metalice de înălțime de 45 de m complet echipate cu corpuri de iluminat tip proiector și instalații aferente, turnuri care se vor amplasa în incinta stadionului.

Din punct de vedere al organizării meciurilor de fotbal, nocturna va putea  fi omologată pentru meciuri de Liga 1 dar și pentru meciuri din fazele finale ale Cupei României.

Instalația de nocturnă ar urma să fie montată în decurs de 12 luni de la desemnarea firmei care o va realiza. (T.B.)

loading...