Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a fost schimbată din funcție, dar în loc nu a fost numit un prefect




Guvernul Ludovic Orban a adoptat, joi, o hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Suceava de către doamna Adomnicăi Mirela-Elena.

În locul acesteia Guvernul nu a făcut nicio numire pentru funcția de prefect.

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunțat, marți, în ședința Colegiului Prefectural Suceava că a înaintat Guvernului o cerere de încetare a mandatului exercitat temporar de prefect al județului Suceava.

Prefectul a spus pentru News Bucovina că și-a îndeplinit misiunea de a organiza alegerile prezidențiale și că, fiind un nou guvern, trebuie să fie reprezentat de o altă persoană.

„Mi-am îndeplinit misiunea finală în sensul că am organizat corespunzător alegerile prezidențiale în județul Suceava . Am reprezentat un guvern care acum nu mai este în funcție și consider că este corect să vină un alt reprezentant la Instituția Prefectului”, a spus Adomnicăi

Directorul executiv al Direcției de Administrație Publică Locală din Consiliul Județean Suceava, Alexandru Gheorghe Moldovan, ar urma să fie numit, prefect al județului Suceava în locul Mirelei Elena Adomnicăi.

Alexandru Moldovan este jurist și a fost singura propunere transmisă de la Suceava premierului Ludovic Orban pentru această funcție, au declarat pentru News Bucovina surse liberale.

Mirela Adomnicăi a fost numită în funcția de prefect în data de 8 martie 2017 de premierul Sorin Grindeanu. Ea a fost menținută în funcție și de premierii Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. (T.B.)

loading...