Zeci de controale la firmele din domeniul silvic din județul Suceava. Polițiștii au aplicat amenzi de aproape 80.000 lei




Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat o amplă acțiune de combatere a infracțiunilor în domeniul silvic, care a avut loc în perioada 25.11.-02.12.2019.

În total, au fost executate 26 de controale, în urma cărora au fost constatate trei infracțiuni. Astfel, polițiștii au aplicat 66 de amenzi, în valoare de 78.745 lei. Totodată, au fost confiscate/ridicate 292,84 mc de material lemnos, în valoare de 74.896 lei.

Cele mai semnificative încălcări au fost depistate la o societate comercială din comunei Capu Câmpului și una din comunei Valea Moldovei.

Astfel, în data de 27 noiembrie, a fost efectuat un control la firma din Capu Câmpului. În urma lui, a fost constatat faptul că, agentul economic a expediat din depozit cantitatea de 27,98 mc lemn rotund și 16,07 mc cherestea de esență rășinoase fără avize de însoțire, cantitate determinată ca diferență între stocul scriptic și cel faptic inventariat la data efectuării controlului.

Totodată, echipa de control a mai constatat și faptul că, firma nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății, fiind aplicate două amenzi în valoare de 10.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a materialului lemnos în valoare de circa 16.000 lei.

Celălalt caz, din Valea Moldovei, a avut loc în data de 28 noiembrie. Controlul a scos la suprafață faptul că agentul economic deținea în depozit cantitatea de 10,41 mc cherestea de esență rășinoase fără documente care să ateste proveniența legală și a expediat cantitatea de 9,26 mc lemn rotund de esență rășinoase fără avize de însoțire, cantitățile fiind determinate ca diferențe între stocul scriptic și cel faptic inventariat la data efectuării controlului.

Totodată, echipa de control a mai constatat și faptul că, firma nu respectă obligația legală de verificare a codurilor unice aferente avizelor intrate în punctul de lucru. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a societății, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos în valoare de circa 8.557 lei.

loading...