Țigări în valoare de 200 milioane de lei vechi confiscate

Poliţiştii au tras pe dreapta la un control un autoturism şi au găsit în el ţigări, în valoare de aproximativ 200 milioane de lei vechi. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la orele 15.30, în timpul activităţilor de patrulare, supraveghere şi control a traficului rutier pe DN 2 pe raza comunei Grăniceşti, poliţiştii din cadrul postului de poliţie local şi cei din comuna Bălcăuţi, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în municipiul Bucureşti şi condus de R. Andrei, de 21 ani din comuna Grăniceşti.

În timpul controlului au fost găsite 4.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 20.000 lei, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.500 lei, iar cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.