Acasă Actualitate Tâlhărită în scara blocului când se întorcea de la serviciu

Tâlhărită în scara blocului când se întorcea de la serviciu


Intră acum și în grupul de

În timp ce se întorcea de la serviciu, o femeia a fost tâlhărită chiar înainte de a ajunge în locuinţă. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la orele16.30, Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată prin „SNUAU 112” despre faptul că B. Ştefania, de 54 ani, din municipiul Suceava a fost victima infracţiunii de tâlhărie, faptă comisă de o persoană necunoscută.

Poliţiștii au demarat cercetările şi au stabilit faptul că victima se întorcea de la serviciu, iar când se afla în scara blocului unde locuieşte, o persoană necunoscută a lovit-o cu piciorul în zona capului, după care i-a smuls din mână poşeta în care avea documente personale, carduri bancare,două telefoane mobile şi suma de 400 lei, prejudiciul total fiind de circa 1.000 lei.



S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version