Gheorghe Flutur a primit titul „Omul anului 2019” al Centrului Bucovinean de Artă din Cernăuți pentru contribuția majoră la păstrarea identității neamului românesc din afara granițelor țării


Intră acum și în grupul de

Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți a oferit, vineri, cu prilejul Festivalului Internațional al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă, președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, titlul de „Omul anului 2019”.

Potrivit reprezentanților acestei asociații culturale din Cernăuți, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut o contribuție majoră la păstrarea identității neamului românesc din afara granițelor țării.

Totodată, aceștia arată că Gheorghe Flutur a avut contribuții deosebite în organizarea de acțiuni educaționale și culturale în vederea valorificării patrimoniului cultural românesc.

Diploma de excelență pentru titlul de „Omul anului 2019” i-a fost înmânată președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pe scena din centrul municipiului Suceava în timpul spectacolului trupelor de urători participante la Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă unde au participat și formații din Cernăuți și din Republica Moldova.  

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vizibil emoționat pentru această distincție, a mulțumit asociației culturale din regiunea Cernăuți și a transmis că au în județul Suceava frați și prieteni care vor fi mereu alături de ei.

„Pe Casa Culturii scrie „Bucovina- Tradiții-Cultură-Autentic” sunt trăsături ale Bucovinei întregi pentru ca eu, care am primit acest premiu, mă lupt și vreau să le duc mai departe”, a spus Gheorghe Flutur.

El a menționat că împarte această diplomă cu cetățenii din sudul Bucovinei și a subliniat că „suntem cu gândul la frații noștri de dincolo de gard”.

Amintim că la deschiderea Festivalului de Artă Medievală din acest an Gheorghe Flutur a primit, în Cetatea de Scaun a Sucevei, titlul de Cetățean de Onoare al Raionului Soroca, cea mai mare distincție raională.


Intră acum și în grupul de