Weekend sub semnul ploilor şi al vijeliilor


Intră acum și în grupul de

Meteorologii au emis pentru acest week-end o avertizare Cod Galben de ploi şi furtuni pentru mai mult de trei sferturi din judeţele ţării, Suceava numărându-se printre acestea. Avertizarea este valabilă pentru intervalul 11 iulie, ora 12.00 – 12 iulie, ora 21.00.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, care a a fost înştiinţat, de către Administraţia Naţională de Meteorologie, cu o ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN, în acest interval, gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în sudul, centrul şi estul ţării şi se va caracteriza prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Singurele judeţe care nu sunt cuprinse în această avertizare meteo sunt Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj şi Satu Mare.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25-30 de l/mp şi izolat 50 de l/mp.

Urmare a acestei atenţionări Secretariatul Tehnic Permanent din cadrul Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au intreprins o serie de măsuri. Astfel, va fi monitorizată evoluţia zilnică , cu asigurarea condiţiilor necesare pentru a se acţiona preventiv şi pentru a putea alerta populaţia în timp util, în situaţia activării unor factori de risc care pot genera situaţii de urgenţă; populaţia va fi monitorizată privind producerea inundaţiilor în zona de responsabilitate iar sarcinile de prevenire şi protecţie vor fi repartizate pe toţi membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă.

Alte măsuri vor consta în verificarea mijloacelor şi la nevoie punerea lor în funcţiune pentru deblocarea drumurilor şi căilor de acces, asigurarea condiţiilor pentru accesul ambulanţelor, autospecialelor P.S.I. şi a altor mijloace de intervenţie în situaţii de urgenţă, monitorizarea permanentă a persoanelor cu vârstă înaintată şi a persoanelor care locuiesc izolat, folosirea la nevoie a sistemelor de avertizare existente la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, verificarea stocurilor de materiale şi a mijloacelor de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă, identificarea spaţiilor de cazare a eventualelor persoane rămase blocate în trafic şi asigurarea condiţiilor de trai.

„Orice situaţie deosebită generată de fenomenele meteorologice pe teritoriul judeţului va fi anunţată la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Suceava la telefoanele 524426 sau 214523 şi fax. 524432 sau 212723 sau prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112”, precizează ISU Suceava.


Intră acum și în grupul de