Un bărbat din Izvoarele Sucevei este cercetat penal pentru că a tăiat 48 de molizi din pădurea familiei. O parte din arbori erau uscați pe picior, iar ceilalți doborâți de vânt




Un bărbat de 62 de ani din comuna Izvoarele Sucevei este cercetat pentru după ce a tăiat 48 de molizi din pădurea ce aparține familiei sale și care nu fuseseră marcați de silvicultor.

Agenții Postului de Poliție Cârlibaba, cu ocazia verificărilor efectuate în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Cârlibaba, împreună cu personal silvic, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că din pădurea unei femei aflată în paza și administrarea Ocolului Silvic Cârlibaba, situată pe raza comunei Cârlibaba, au fost tăiați fără drept și sustrași 48 arbori esență molid.

Din primele cercetări s-a stabilit că parcela este autorizată spre exploatare pentru data de 15 ianuarie în baza unei autorizații de exploatare și că nu a fost reprimită, iar în cursul zilei de 27 ianuarie un bărbat de  de 62  ani, din comuna Izvoarele Sucevei, soțul proprietarei s-a deplasat în suprafața de pădure menționată anterior, unde a tăiat fără drept și a sustras 48 arbori, specia molid, din care 27 arbori de pe picior, uscați, nemarcați de organele silvice și 21 de arbori doborâți de fenomene naturale(vânt), uscați, nemarcați de organele silvice.

Cercetările au evidenția că acesta a dus materialul lemnos sustras de la fața locului și l-a depozitat într-o rampă în apropiere pe drumul forestier Baranova- Pârâul Cățelei.

Cei 48 de arbori tăiați și sustrași au un volum de 36,868 mc., iar valoarea prejudiciului este în sumă de 17.696,43 lei.

Materialul lemnos rezultat din tăierea celor 48 arbori și transportat în rampă a fost măsurat și inventariat rezultând cantitatea de 41,185 mc lemn rotund molid celuloză, în valoare de 8237 lei, care a fost predat în custodie Ocolului Silvic Cârlibaba.

În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăierea fără drept de arbori” și ,,furtul de arbori”.

loading...