Intră acum și în grupul de
Din cercetări s-a stabilit că persoanele suspecte în jurul orei 13.00, în timp ce se deplasau pe raza localităţii Cornu Luncii pentru a cerşi, au observat că la locuinţa părţii vătămate nu se afla nici o persoană, au pătruns în curte şi în locuinţă folosind o cheie pe care au găsit-o într-o anexă, iar din interior au sustras un radiocasetofon, un ceas de mână, mai multe alimente şi conserve precum şi o sumă de bani, prejudiciul estimat de partea vătămată fiind de circa 200 lei, recuperat în totalitate.
În baza probatoriului administrat, B. Daniela şi G. Mihaela urmau a fi conduse, miercuri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni unde se va propune o măsură privativă de libertate, pentru comiterea infracţiunii de „furt calificat”.
În urma cercetărilor, au fost descoperite bunurile sustrase din locuinţa părţii vătămate A. Leontina, acestea fiind ascunse sub un pod, în apropierea locului de comitere a faptei.