Intră acum și în grupul de
Cristian Căjvăneanu nu avea duşmani, dar meseria pe care o practica, administratorul mai multor case de schimb valutar din municipiul Suceava, a atras atenţia tâlharilor care, până la urmă, au reuşit să-l bage în mormânt.
Pe 20 iulie, valutistul sucevean de doar 37 de ani, a fost atacat în plină zi şi lovit cu sălbăticie pe la spate cu un par până când a căzut într-o baltă de sânge. Deşi se afla la doar 20 de metri de casă, nimeni nu a putut să-i sară în ajutor. După mai bine de două săptămâni de agonie între viaţă şi moarte, pe un pat din Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost conectat permanent la aparate, inima tânărului prieten, tată, fiu şi soţ a ales să plece în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-l ierte!